În Atelierul de Deserturi, folosim numai ingrediente de cea mai bună calitate, selectate cu cea mai mare atenţie : ciocolată, vanilie, unt, frişcă, lapte, ouă ,făină, pralină , fructe… toate adevărate… nu premixuri.
Coloranţii alimentari sunt folosiţi rar şi în cele mai mici cantităţi posibile.
Mai jos puteţi găsi detalii despre câteva dintre ingredientele pe care noi le utilizăm:
Ciocolata Valrhona
Producătorul de ciocolată din valea Rhonului, de unde îşi trage şi numele, a fost primul care a înţeles că ciocolata, ca şi vinul, este profund influenţată de locul unde a fost cultivată materia primă. Solul, soarele şi apa imprimă boabelor de cacao caracteristici unice pe care un ciocolatier priceput le scoate în evidenţă prin produsele sale.
Valrhona oferă o expertiză senzorială - deţine ştiinţă inovatoare dedicată plăcerii şi excelenţei. O ştiinţă care reprezintă esenţa companiei , ştiinţă de care beneficiază oricine... pentru a obţine savoarea maximă în orice moment.
Cu ajutorul acestei experienţe senzoriale, compania oferă produse care antrenează simultan cele 5 simţuri: vederea,atingerea, auzul (crocantă), mirosul şi gustul.
Cofetari de talie mondială folosesc şi recomandă Valrhona ca fiind una - dacă nu cea mai bună-ciocolată din lume dedicată profesioniştilor.
Dintre toate tipurile de ciocolată create de cei de la Valrhona, ediţiile Vintage şi Grand Cru sunt cele mai apreciate. Ediţiile Vintage precum Gran Couva sau Porcelana sunt realizate din boabe de cacao de pe o singură plantaţie recoltate doar în anumiţi ani. Acestea sunt atât de rare, încât dacă întrebi un furnizor el îţi va răspunde, cel mai probabil, că nu mai există. Ediţiile Grand Cru precum Caraibe şi Guanaja sunt blenduri din boabe de cacao provenite din anumite regiuni cu un terroir excepţional ce imprimă ciocolatei arome unice.
Ciocolata Icam
O afacere care a pornit în Italia anilor‘40 şi a rămas în familia Agostoni până astăzi. Icam este un nume rezonant la nivel mondial, fiind un producător dispus să găsească combinaţii inedite de arome. Icam îşi controlează în totalitate linia de producţie, fapt ce îi asigură cele mai înalte standarde de calitate.
Atât Valrhona cât şi Icam sunt producători de avant-garda, care pun accentul pe descoperirea de noi arome de ciocolată.
Frişcă
Folosim frişcă Elle&Vire de 35,1% sau La Toque 35%. Ambii sunt producători de excelenţă la nivel profesional şi au sediul în Franţa.
Untul
Pentru noi, unt este acela care are 82% grăsime. Folosim unt franţuzesc, de cea mai bună calitate.
Pudra de migdale
Folosită la macarons, pudra noastră de migdale este produsă în Spania.
Fistic
Mulțumită influențelor orientale din gastronomia românească, fisticul era des folosit în
Bucureștiul antebelic, fiind un ingredient principal în rețetele cofetarilor vremii.
Delicatețea și aroma minunată a fisticului, ingredient folosit în Orientul Mijlociu de peste zece
mii de ani, permit crearea unor deserturi pentru suflet, în combinaţii inedite, complexe, ample
sau simple, aerate sau cremoase, perfecte și pentru cofetăria modernă.
Busuioc
Originar din India, busuiocul este, fără îndoială, una dintre cele mai apreciate plante în
domeniul culinar. Aroma sa inconfundabilă - amestec de cuișoare, mentă și lămâi a făcut din
busuioc un ingredient vedetă care se îmbină perfect cu fructele de vară precum zmeura și
căpșunile.
Apa de flori de portocal
Folosită și în cofetăria bucureșteană de sfârșit de secol XIX, apa din flori de portocal este un
extract natural, cu o aromă florală delicată, ce adaugă o savoare exotică, dulceagă și fructată.
Așa cum spune Pierre Hermé, “aromele se joacă de-a v-ați ascunselea în gură atunci când
combinăm apa de flori de portocal și citricele”.
Ciocolata Caraibe 66%
Ciocolata neagră Caraibe reprezintă mărturia supremă a echilibrului dintre arome. Preludiul
dulce‑amărui menit să trezească papilele gustative dispare imediat, lăsând loc aromei intense
de ciocolată cu note de fructe coapte şi cafea uşor prăjită. Spre final, note amărui de lemn vin
să închidă acest cerc perfect de arome ce va rămâne veşnic imprimat în memoria celui care o
va gusta.
Vanilia
Vanilia este cu siguranţă regina aromelor în lumea deserturilor, fiind al doilea cel mai preţios
condiment din lume. Orhideele polenizate manual produc anual doar 1800 de tone de păstăi
de vanilie. În deserturile noastre, regăsiți gustul ușor fructat al vaniliei de Madagascar.
Ciocolata Gianduja
Gianduja este o cremă fină de ciocolată şi alune de pădure măcinate. Reţeta este de origine
italiană şi se foloseşte de la începutul secolului al XIX-lea, fiind descoperită de ciocolatierii
italieni, după embargoul impus de Napoleon în 1806. Pentru că nu mai aveau cum să importe
cacao, ei au apelat la o resursă locală: alunele de pădure.
Scorţişoara
Originară din Sri Lanka, cultivată mai apoi în Arabia, importată acum 4000 ani în Egipt și mai
departe în Europa, scorţişoara are delicate nuanţe uşor picante, o intrigă gustativă...
Caju
Este o nucă originară din America Latină, care crește în mod ciudat în afara unui fruct care se
aseamănă cu o pară. Având un gust foarte plăcut, în ultima vreme caju începe să ocupe un
loc de cinste pe mese, alături de omniprezentele alune cu sare.
Cointreau
Lichiorul Cointreau, inventat în 1875 și realizat din coji de portocale dulci și amare, a devenit
extrem de popular în Franța începutului de secol XX. Din cele 13 milioane de sticle vândute
anual, o bună parte sunt folosite și în cofetărie; având o aromă excelentă, câteva picături sunt
suficiente pentru a da deserturilor o notă de prospețime fructată.
Tonka
O mirodenie cu aromă de migdale dulci, cu note de vanilie şi caramel, este plăcerea vinovată
a deserturilor gourmet. Sfioasă și misterioasă ca o indigenă din America Centrală, tonka este
ingredientul secret al deserturilor savuroase şi de înaltă ţinută.
Piersica
Originară din nord-vestul Chinei, preluată apoi în Persia - de unde și numele fructului, și adusă
mai apoi în Europa, are o aromă inconfundabilă care încorporează nu mai puțin de 80 de
componente chimice separate.
Aroma de piersică este caracteristică și anumitor vinuri, spre exemplu Saint - Amour Beujolais
sau Sancerre Blanc.
Turmeric
În Europa medievală era cunoscut sub denumirea de ”{ofran Indian”, fiind o alternativă a
șofranului.
Provenind din Sud-Estul Indiei, turmericul are un gust distinctiv de pământ, ușor amar, ușor
iute și un miros asemănător muștarului.
Este folosit preponderent în alimentele sărate. În cofetăria modernă este utilizat ca și
ingredient-surpriză în preparate precum biscuiți, macarons sau blaturi.
Ananas
Originar din America Latină, fructul este consemnat sub această denumire încă din 1555 şi
semnifică un fruct excelent!
Utilizat în multe din bucătăriile lumii, în mâncăruri, deserturi şi băuturi, are o versatilitate
rar întâlnită. Este o sursă importantă de mangan, vitamina C şi o serie de enzime benefice
organismului uman.
Cafea
Descoperit de mai bine de 3000 ani, arborele de cafea începe să fie cultivat pentru prima
oară în Arabia Medievală, iar prima atestare a băuturii din boabele miraculoase apare pe la
jumătatea secolului XV în Yemen. Un secol mai târziu era deja o băutură consumată în orice
casă din Constantinopol de cel puțin 2 ori pe zi. Cantitatea de vin consumată la Paris
echivala cu cantitatea de cafea consumată în Orient. În zilele noastre, anual se consumă
cca 400 miliarde de căni de cafea.
Nuca
Miezul de nucă, unul dintre cele mai vitalizante și nutritive alimente cunoscute, este un
ingredient delicios, folosit des la prepararea deserturilor.
În România se produc anual aproximativ 28.000 de tone, reprezentând cca 3% din cantitatea
mondială; putem să ne mândrim că în 2010 am fost țara cu fermele cele mai productive din
lume. Mare parte din cantitatea produsă este utilizată în România, iar sortimentul cultivat este
cel Persan/Englezesc.
Matcha
Matcha este un amestec de frunze proaspete de ceai verde, măcinate mărunt într-o pulbere
fină; are un gust mai intens și o aromă mai profundă comparativ cu alte soiuri de ceai
recoltate mai târziu în timpul anului.
Importat din Japonia, este folosit în deserturi și băuturi moderne și conține de trei ori mai
multi antioxidanți decât un ceai verde obișnuit.
Rozmarin
Peren, lemnos şi cu o istorie de peste 2000 de ani... legenda spune cum că Sfânta Maria, în
timp ce se odihnea, și-a așezat mantia de culoare albastră deasupra unui tufiș de rozmarin
înflorit. Florile și-au schimbat atunci culoarea din alb în albastru.
Are un gust un pic amărui, astringent și extrem de aromat.